Conflicte repetate în cuplu: de ce 69% dintre probleme nu dispar niciodată

Pe scurt, dacă ești grăbit: cercetările realizate pe mii de cupluri arată că aproximativ 69% dintre conflictele dintr-o relație sunt permanente, adică au la bază diferențe de personalitate și de stil de viață care nu se schimbă. Cuplurile fericite au același procent ca cele aflate în pragul despărțirii, iar diferența dintre ele nu stă în numărul problemelor, ci în felul în care vorbesc despre ele. Obiectivul terapiei de cuplu nu este să câștige cineva și nici să dispară subiectul, ci să iasă amândoi din ciclul care se repetă. Mai jos îți explic mecanismul și îți las trei lucruri pe care le puteți încerca acasă.

Cuprins

1. Aceeași ceartă, de ani de zile
2. 69% dintre probleme nu se rezolvă, ci se gestionează
3. Ciclul cerere-retragere
4. Nu subiectul este problema
5. Momentul în care conflictul devine periculos pentru relație
6. Trei lucruri de încercat acasă
7. Când merită terapie de cuplu?
8. Ciclul este adversarul, nu partenerul
9. Întrebări frecvente

1. Aceeași ceartă, de ani de zile

O recunoști după primele două replici. Știi exact ce urmează să spună, iar el știe exact ce urmează să spui tu. Cearta are un traseu bătătorit: aceleași argumente, aceleași reproșuri, același final, aceeași distanță după.

Subiectul poate fi banii, socrii, treburile casei, timpul petrecut împreună, telefonul, copiii. Subiectul aproape că nu mai contează, pentru că discuția ajunge oricum în același punct.

Iar concluzia pe care o trag mulți oameni, după ani de reluări, este una dintre două: fie „nu ne mai potrivim”, fie „celălalt nu vrea să înțeleagă”.

Cercetarea spune altceva, iar vestea este, în mod ciudat, liniștitoare. Faptul că vă certați pe aceleași lucruri nu este semnul unei relații defecte, ci este starea normală a oricărei relații între doi oameni diferiți. Ceea ce deosebește cuplurile care rezistă de cele care se destramă nu este absența conflictelor repetate, ci felul în care se poartă în interiorul lor.

2. 69% dintre probleme nu se rezolvă, ci se gestionează

Cifra vine din cercetările soților John și Julie Gottman, care au observat mii de cupluri de-a lungul mai multor decenii. Concluzia lor: aproximativ 69% dintre conflictele dintr-o relație sunt permanente. Ele au la bază diferențe fundamentale de personalitate sau de nevoi de viață, iar diferențele acestea nu dispar.

Unul dintre voi cheltuiește, celălalt pune deoparte. Unul are nevoie de ordine, celălalt trăiește bine în dezordine. Unul procesează vorbind, celălalt are nevoie de tăcere înainte de a putea vorbi. Unul vrea spontaneitate, celălalt vrea plan.

Niciuna dintre aceste trăsături nu se schimbă prin ceartă. Persoana care are nevoie de predictibilitate nu devine spontană pentru că i s-a explicat a suta oară că este rigidă.

Partea cu adevărat importantă a cercetării este alta: procentul este același la cuplurile fericite și la cele nefericite. Toate cuplurile le au. Cuplurile care funcționează nu și-au rezolvat problemele permanente, ci au învățat să vorbească despre ele fără să se rănească, cu umor, cu curiozitate, cu acceptarea faptului că celălalt este, pur și simplu, altfel construit.

Problema apare atunci când dialogul acesta nu există, iar conflictul permanent devine blocat. Despre asta este secțiunea 5.

3. Ciclul cerere-retragere

Dincolo de subiect, cele mai multe conflicte repetate au aceeași coregrafie, iar ea este atât de frecventă încât are un nume în literatura de specialitate: tiparul cerere-retragere.

Unul dintre parteneri aduce subiectul, insistă, cere o discuție, cere o schimbare. Celălalt se retrage: schimbă subiectul, minimizează, tace, pleacă în altă cameră, se refugiază în telefon.

Iar aici se închide bucla. Cu cât unul se retrage mai mult, cu atât celălalt simte că nu este auzit și insistă mai tare. Cu cât unul insistă mai tare, cu atât celălalt se simte atacat și se retrage mai adânc. Fiecare reacționează la reacția celuilalt, iar după un timp nimeni nu mai știe cine a început, pentru că întrebarea nici nu mai are sens.

Cel care cere nu este isteric, ci este disperat să fie auzit. Cel care se retrage nu este indiferent, ci este, de cele mai multe ori, copleșit fiziologic și tace pentru a se proteja. Amândoi suferă în același conflict, doar că în limbi diferite.

Cercetarea leagă tiparul acesta, în mod constant, de scăderea satisfacției în relație. Iar el nu se rezolvă stabilind cine are dreptate, pentru că nu are legătură cu dreptatea.

4. Nu subiectul este problema

Aici se află partea care schimbă cel mai mult în terapie.

Atunci când un cuplu se ceartă a suta oară pe bani, cearta rareori este despre bani. Pentru unul, economiile înseamnă siguranță, pentru că a crescut într-o casă în care banii se terminau înainte de sfârșitul lunii. Pentru celălalt, cheltuitul înseamnă libertate, pentru că a crescut într-o casă în care fiecare leu era controlat.

Discuția de la suprafață este despre o sumă. Discuția reală este despre siguranță și libertate, iar aceea nu a fost purtată niciodată.

La fel se întâmplă cu ordinea, care poate însemna respect pentru unul și control pentru celălalt. Cu vizitele la socri, care pot însemna loialitate pentru unul și neapartenență pentru celălalt. Cu orele petrecute la muncă, unde unul vede grijă pentru familie, iar celălalt vede absență.

Atât timp cât vă certați pe subiectul de suprafață, cearta nu are unde să se termine, pentru că niciunul nu apără de fapt poziția lui, ci apără ceva mult mai vechi și mai important, despre care nu s-a vorbit.

5. Momentul în care conflictul devine periculos pentru relație

Conflictul repetat, în sine, nu destramă relații. Blocajul o face.

Blocajul arată astfel: subiectul nu mai poate fi atins fără escaladare, pozițiile s-au rigidizat complet, fiecare îl vede pe celălalt drept problema, apar ironia și disprețul, iar la final unul sau amândoi renunță să mai încerce. Renunțarea aceasta, care seamănă cu pacea, este de fapt etapa cea mai periculoasă, pentru că blocajul netratat duce, în timp, la detașare emoțională. Nu vă mai certați, însă nici nu vă mai întâlniți.

Două precizări importante aici.

Prima este despre cele patru tipare care otrăvesc conflictul, critica adresată persoanei, disprețul, apărarea și retragerea, despre care am scris pe larg în articolul despre dificultățile de comunicare. Ele apar în orice conflict blocat, iar disprețul este cel mai grav dintre toate.

A doua este o graniță care nu se negociază. Tot ce scrie în articolul acesta presupune un conflict între doi oameni cu putere egală. Dacă cearta merge mereu într-o singură direcție, dacă doar unul își cere scuze, dacă există frică, control sau diminuare constantă, situația nu mai este un conflict de cuplu, ci este altceva, iar despre acel altceva am scris în articolul despre abuzul emoțional. Pentru sprijin specializat există linia națională gratuită 0800 500 333, disponibilă non-stop.

6. Trei lucruri de încercat acasă

Ele nu înlocuiesc terapia de cuplu, însă pot schimba temperatura primelor discuții.

1. Scrieți ciclul, nu cearta

Luați ultima ceartă mare și scrieți-o împreună, la rece, ca pe un scenariu în care personajele sunteți voi: eu spun X, tu răspunzi Y, eu ridic tonul, tu taci, eu insist, tu pleci.

Nu scrieți cine a avut dreptate, ci doar secvența mișcărilor. La cei mai mulți oameni, exercițiul produce o realizare imediată: cearta are un tipar fix, iar tiparul acela apare indiferent de subiect.

Din momentul în care ciclul are un nume și o formă, el devine un al treilea personaj din cameră. Nu tu împotriva lui, ci voi doi împotriva ciclului. Schimbarea aceasta de poziție este, adesea, începutul rezolvării.

2. Căutați nevoia din spatele poziției

Alegeți unul dintre subiectele care revin și răspundeți fiecare, în scris, la o singură întrebare: ce înseamnă lucrul acesta pentru mine, dincolo de situația concretă?

Ce înseamnă ordinea pentru tine. Ce înseamnă banii puși deoparte. Ce înseamnă duminicile la părinții lui.

Apoi citiți-vă răspunsurile unul altuia, cu o regulă strictă: cel care ascultă nu are voie să contrazică, să corecteze sau să răspundă, ci doar să pună întrebări de înțelegere. Nu căutați o soluție la finalul discuției. Discuția este soluția, pentru că problema permanentă nu cere rezolvare, ci cere să fie înțeleasă din ambele părți.

3. Prindeți încercările de împăcare

În orice ceartă, chiar și în cele urâte, apar mici gesturi de dezescaladare: o glumă stângace, o atingere, un „hai să o luăm de la capăt”, un pahar cu apă adus fără cuvinte.

Cercetarea asupra cuplurilor arată că soarta unui conflict depinde mai puțin de cât de tare escaladează și mai mult de ce se întâmplă cu aceste încercări de reparare. În cuplurile care rezistă, ele sunt observate și primite. În cele blocate, ele trec neobservate sau sunt respinse, pentru că fiecare este prea ocupat să aibă dreptate.

Sarcina pentru săptămâna următoare este simplă: observă încercările celuilalt și primește măcar una, chiar dacă ești încă supărat. A primi o încercare de împăcare nu înseamnă că cedezi în discuție, ci înseamnă că protejezi relația în timp ce discuția continuă.

7. Când merită terapie de cuplu?

Merită să nu așteptați dacă:

• aceleași conflicte se repetă de peste un an, fără nicio schimbare
• unul dintre subiecte a devenit de neatins, pentru că orice menționare aprinde totul
• ați început să vă evitați, iar serile trec în tăcere sau în telefoane
• ironia și disprețul au intrat în felul în care vă vorbiți
• unul dintre voi s-a gândit serios la despărțire, chiar dacă nu a spus-o
• certurile se întâmplă în fața copiilor, iar ei au început să reacționeze
• ați încercat singuri, cu cele mai bune intenții, și vă întoarceți mereu în același punct

O întrebare pe care o primesc des este dacă terapia de cuplu are rost atunci când doar unul vrea să vină. Răspunsul este că relația funcționează ca un sistem, iar atunci când unul dintre parteneri își schimbă pașii, dansul întreg se schimbă. Terapia individuală nu înlocuiește lucrul în doi, însă poate porni schimbarea.

Iar dacă în conflictele voastre există frică, dacă unul dintre voi pleacă din discuții pentru a se proteja fizic sau dacă cearta se termină cu amenințări, prioritatea nu este terapia de cuplu, ci siguranța, iar primul pas este descris în articolul despre abuzul emoțional.

8. Ciclul este adversarul, nu partenerul

Gândește-te la un dans pe care îl dansați de ani de zile. Pașii sunt învățați atât de bine încât se execută singuri: tu înaintezi, el se retrage, tu insiști, el se închide, tu ridici vocea, el pleacă. Muzica se schimbă, sala se schimbă, subiectul se schimbă, dansul rămâne.

Nimeni nu iese dintr-un astfel de dans convingându-l pe celălalt că pașii lui sunt greșiți. Se iese altfel: unul dintre voi face, într-o zi, un pas diferit. Se oprește unde de obicei insista. Rămâne unde de obicei pleca. Întreabă unde de obicei acuza.

Un singur pas schimbat strică toată coregrafia, pentru că celălalt nu mai are la ce să reacționeze cu reacția lui obișnuită.

Asta facem în terapia de cuplu. Nu stabilim cine dansează greșit, ci învățăm, pas cu pas, o coregrafie nouă, în care aceleași două persoane, cu aceleași diferențe dintre ele, ajung în alt loc.

Diferențele rămân. Ele au fost, probabil, chiar lucrurile care v-au atras la început.

Dacă v-ați recunoscut în articolul acesta, prima ședință este o discuție, cu amândoi sau doar cu unul dintre voi, în care vedem cum arată ciclul vostru și de unde se poate ieși din el.

Programează-te pentru mai bine.

Vasile Preda, psiholog și psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din România, specializarea psihoterapie, hipnoză clinică, relaxare și terapie ericksoniană. Cabinet în Brașov, Bd. Victoriei nr. 15. Ședințe și online.

Surse

Despre problemele permanente în cuplu

1. The Gottman Institute, Managing Conflict: Solvable vs. Perpetual Problems. https://www.gottman.com/blog/managing-conflict-solvable-vs-perpetual-problems/ 69% dintre conflictele dintr-o relație privesc probleme permanente, prezente la toate cuplurile. Ele au la bază diferențe fundamentale de personalitate sau de nevoi de viață. Ceea ce contează este stabilirea unui dialog despre ele, întrucât conflictul blocat duce, în timp, la detașare emoțională.
2. Cercetările longitudinale ale soților John și Julie Gottman, realizate pe mii de cupluri urmărite de-a lungul mai multor decenii, au stat la baza distincției dintre problemele rezolvabile, cele permanente și cele blocate.

Despre tiparul cerere-retragere

1. Christensen A, Heavey CL. Gender and social structure in the demand/withdraw pattern of marital conflict. Journal of Personality and Social Psychology, 1990. Descrierea tiparului în care un partener cere și insistă, iar celălalt se retrage, fiecare întărind reacția celuilalt. Cercetările ulterioare au asociat constant tiparul acesta cu scăderea satisfacției în relație.

Despre atestarea profesională

1. Colegiul Psihologilor din România, Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică, atestat nr. 10703 din 15.04.2022. https://alegericpr.ro

Ultima verificare a surselor: august 2026.