Viața nu trebuie apreciată după aparențe, ci după tainele sale. Cele care nu se văd nu trebuie apreciate după învelișul lor, ci după conținutul lor. Oamenii nu trebuie apreciați după fețele lor, ci după inimile lor. Kahlil Gibran.
Pierderea prezentului
Majoritatea copiilor, atunci când încep să meargă la școală, își pierd trăirea prezentă. Jinduiesc după grădiniță, după părinți, după bunici, după pauza ce repede s-a încheiat. Trăiesc în memoria trecutului și în nesiguranța viitorului. Așteaptă pauza, așteaptă să fie luați de la școală, așteaptă să se bucure de prezentul necondiționat.
Sunt copii care au fericirea de a fi ghidați și învățați de persoane care știu să se dăruiască, care simt sufletul unui copil. Sunt acele persoane care știu să valorizeze o ființă, indiferent de vârsta ei și se străduiesc să facă din școală o experiență nouă, interactivă.
Trăirea prezentului o asociez puternic cu libertatea. Cu liberul arbitru. Cu hazardul. Cu legile naturii. Trăirea prezentului e ceva ce provoacă ființa pentru că induce emoții puternice, emoții pe care puțini oameni știu să le gestioneze. Prezent înseamnă alinierea sufletului, minții și corpului într-o singură trăire. Într-o senzație unică, plină de sens și bucurie, fără semnificații dihotomice.
Pierdem prezentul, bucuria momentului, atunci când creștem, când facem din aparențe o prioritate, mai presus de bunăstarea noastră fizică și emoțională. Când urmăm reguli generate de frică, generate de nevoia de control, de putere. Reguli impuse de părinți, de instituțiile de învățământ, de grupul în care trăim, de cultura în care am crescut.
Lipsa exercițiului emoțional
Suntem protejați de emoții intense încă din copilărie. Lipsa capacității de a avea un discurs adaptat vârstei copiilor, îi face pe mulți părinți să mintă copiii sau să-i izoleze de tot felul de situații emoționale intense. Mulți oameni evită emoțiile din cauza convingerii că emoțiile sunt bune sau rele, că trăirea afectivă poate vulnerabiliza sau ridiculiza o persoană.
Primele reguli ale unei comunități umane se bazează pe ceea ce se face și ceea ce nu se face, plecând de la asigurarea supraviețuirii până la felul în care se invocă o zeitate.
Așa a apărut binele și răul. Așa a apărut dualitatea. Așa s-a diluat eul suprem, întreg, care e cosmic prin urmare și lumesc, eul care integrează totul. Așa oamenii au început să hrănească partea bună (favorizată social) și să inhibe partea rea (autenticitatea, individualitatea), să-și inhibe emoțiile, să se deconecteze de sufletul și corpul lor.
Interpretarea emoțiilor
Un copil care plânge, care e furios. Un adult care înjură, care e ursuz. Un cuplu care se ceartă. Oameni care se ignoră. Priviri tăioase. Grimase. Zâmbete largi și priviri insistente. Nervozitate. Iritabilitate. Absență. Melancolie. Tristețe. Râsete zgomotoase.
Unele comportamente, unele manifestări emoționale nici nu le observi, nu îți pasă de ele pentru că nu ești atent, pentru că sunt emise de persoane străine sau puțin importante pentru tine. Altele devin vitale. Ai nevoie să verifici dacă acea privire sau acel zâmbet îți era adresat, care e motivul supărării copilului tău, dacă șeful tău e nervos din cauza ta sau din alt motiv.
Emoțiile sunt bune sau rele doar în interpretarea noastră, în felul în care noi le simțim, dacă sunt asociate cu o senzație corporală. La senzația corporală contribuie semnificația învățată de-a lungul timpului, cât de acceptat social este un comportament.
Ce facem pentru a vedea dincolo de aparențe?
Goana după ceea ce nu am apucat să facem, să simțim, să avem sau să trăim, ne influențează percepția. Starea fizică și emoțională de moment ne va influența să vedem o situație în alb sau negru. În interpretarea emoțională a unei situații ne putem întreba dacă e ceva important sau nu, apoi dacă situația e folosită de mine sau de celălalt pentru a refula și dacă acea persoană e importantă sau nu.
Ce putem face mai departe? Putem verifica ceea ce simțim sau gândim, dincolo de aparențe. Cum? Avem nevoie să ieșim de sub intensitatea momentului și să privim situația în ansamblu. În cazul unei persoane cunoscute, avem nevoie să privim către trecut, să identificăm un pattern comportamental și să punem întrebări de verificare. În cazul unei persoane pe care nu o cunoaștem, ne ajută să privim către viitor, să vedem dacă e o vorba de o persoană cu care vom mai interacționa sau nu și în funcție de acest lucru să acționăm.
Dincolo de felul în care vei aborda o situație, ai nevoie să realizezi că toate comportamentele sunt expresia unei trăiri interioare, fizice și emoționale, deplin justificate prin prisma personalității tale, a istoricului tău și a contextului în care te afli. Decât să te judeci sau să te învinovățești că nu ai reacționat într-un fel sau altul, caută să te înțelegi, să te observi și să verifici prin întrebări cum ești perceput.
Evoluția emoțională a unei persoane are loc atunci când emoțiile sunt exprimate, trăite, validate de propriile nevoi și de persoanele dragi.
Programează-te pentru mai bine! Sursă foto: Petra Fischer.