Când doi sunt prea mult sau prea puțin
A apela la terapie de cuplu este un semn că îți pasă, că ai investit în relație și că îți dorești ca ea să continue într-o formă îmbunătățită. Terapia de cuplu apare în mintea unuia din parteneri atunci când așteptările nu sunt împlinite. De regulă unul din parteneri este mai reticent și evită să participe sau să se implice în proces.
Motivele pentru care cineva apelează la un psihoterapeut pot fi multiple. Relația este săracă în trăiri emoționale, lipsește satisfacția sexuală, au păreri diferite despre creșterea copiilor sau a felului în care să petreacă timpul liber. De multe ori, relația poate fi influențată și de familia de origine, de prieteni sau colegi de muncă.
De regulă lipsește ceva sau se simte ca și cum ar lipsi ceva, ceva ce simțim că ar trebui să ne ofere celălalt. Sunt situații în care unul din parteneri oferă prea mult, se străduiește prea mult, celălalt simțindu-se sufocat. Se simte sufocat pentru că este prea mult pentru felul în care s-a obișnuit, pentru modul lui de funcționare.
Similaritate sau complementaritate?
Ambele. E nevoie de ambele. Similaritatea este mai degrabă necesară la început, pentru a avea sentimentul unei viziuni comune asupra vieții, pentru conectarea emoțională. Poate fi vorba de interese comune, de activități comune sau pur și simplu e suficient să fiți colegi de muncă.
Complementaritatea devine tot mai importantă pe măsură ce relația avansează, mai ales atunci când vă mutați împreună. Acum apar tot felul de aspecte logistice precum felul în care păstrăm curățenia și ordinea, cine face de mâncare, cine plătește facturile sau chiria.
Comunicarea în cuplu
Sursa tuturor necazurilor este comunicarea insuficientă, neproductivă. Sunt mai mulți factori care influentează modul în care comunicăm:
*Lipsa obișnuinței de a vorbi în familia de origine, de a împărtăși cu mama, cu tata, cu frații situațiile emoționante. Un copil începe să evite să vorbească cu părinții atunci când anticipează că va fi certat sau judecat. Acest lucru va fi interpretat la nivel emoțional ca lipsa iubirii necondiționate.
*Tendințele de fațadă. Acestea sunt comportamente consolidate în timp pentru a menține aparențele în situații amenințătoare din punct de vedere emoțional sau fizic. Ele implică atitudini menite să păstreze coerența comportamentală, să conserve identitatea și imaginea de sine. Atunci când unul din parteneri se va simți amenințat poate intra în acest mod de funcționare.
*Lipsa sensului. Sunt persoane care intră în relații cu speranța că viața lor va capăta un sens, o direcție și atunci când acest lucru nu se întamplă, se distanțează, se înstrăinează, devin mai puțin disponibile din punct de vedere emoțional.
*Competiția. A fi în competiție e ceva ce este indus copilului prin comparații, prin asocierea efortului cu răsplata, în detrimentul colaborării (care presupune comunicare). Părinții fac asta, școala face asta, copiii din parc fac asta. Peste tot în jurul nostru este o cursă care trebuie câștigată, de ce nu ar fi așa și în cuplu?
*Lipsa conștientizării emoțiilor trăite și asumarea răspunderii gestionării lor. Înainte de a putea comunica eficient, avem nevoie să realizăm ce simțim și de ce simțim asta. Înainte de a țipa să observăm tensiunea care se acumulează și să identificăm posibilele cauze interne.
*Proiecția. Oamenii seamănă între ei. Comportamentele, limbajul sunt similare. Felul în care s-a comportat partenerul nostru într-o situație ne poate activa o emoție negativă trăită în trecut alături de altă persoană.
Ce e de făcut?
Atunci când ai epuizat propriile resurse de rezolvare, caută un psihoterapeut pentru a încerca o terapie de cuplu. El este persoana plătită de tine să fie obiectivă, imparțială și care are interesul să te ajute în a merge mai departe. Alături de același partener sau de altul.
Programează-te pentru mai bine.
Sursa foto: pixabay.com