Iubire
Expresia iubire necondiționată este folosită des într-un cabinet psihologic. În diferite contexte, de regulă legate de suferință. Pare a fi o legătură organică, dihotomică, nefirească între iubire și suferință. Ce au ele totuși în comun? Persoane, emoții, situații în care ajungi fără voia ta sau situații în care te-ai luptat să ajungi.
Scriu aceste rânduri cu sentimentul redundanței, oare ce aș putea scrie în plus? În plus față de tot ce am scris eu, de ce au scris alții, de ce trăiește și simte fiecare? Titlul spune că voi scrie despre iubirea necondiționată, acea fata morgana a oricărei relații interumane. Da, acest subiect, al iubirii necondiționate, este trăit de noi toți dar tot mai rar subiect al unor discuții profunde.
De ce vorbim atât de puțin despre ceea ce simțim? Despre emoțiile și sentimentele noastre legate de părinți, prieteni, parteneri, copii? De unde această lipsă de verbalizare profundă, dincolo de afirmații aruncate impulsiv? Poate din lipsa iubirii necondiționate ce am fi avut nevoie să o primim de la părinți, din condiționarea afecțiunii de rostirea a ceea ce trebuie, nu a ceea ce simțim.
Condiționare
De ce oamenii se condiționează? Este acesta un comportament voluntar? Este un comportament conștient? Este clar că așa suntem crescuți, prin condiționare. E un proces bidirecțional, de la copil la părinte și invers. Copiii îi condiționează pe părinți prin plâns ca să primească atenție și grijă, părinții oferă recompense dacă ai note mari, dacă mănânci tot din farfurie, etc. Pare firesc, nu?
Cum facem cu emoțiile, cu ceea ce simțim? Ce rol joacă aici condiționarea? Să luăm cazul unui părinte nefericit, trist, neputincios în fața provocărilor existențiale, care vorbește despre asta copilului. Ce va simți acel copil? Poate el să facă ceva pentru acel părinte? Răspunsurile la aceste întrebări depind de felul în care a fost purtată discuția, de intenția din spatele inițierii acestei discuții, de vârsta copilului, de istoricul relației părinte – copil.
Observ la mulți adulți care vin pentru psihoterapie că părinții lor nu au avut vreo intenție educativă atunci când i-au făcut pe copiii lor martori sau chiar participanți în dramelor lor existențiale. Ei pur și simplu i-au folosit pentru a refula, a avea pe cine da vina, a-i împovăra cu lipsa lor de maturitate. Agresivitatea verbală și fizică, pedepsele, tind să dispară dar sunt înlocuite de alte comportamente disfuncționale. Cele mai perfide comportamente într-o familie sunt tăcerea, ignorarea, interzicerea discutării unor subiecte, conformismul, lipsa manifestărilor afective.
Iubire necondiționată. Există?
Există, da, dar mai corect ar fi să-i spunem iubire inconștientă sau irațională. Sau iubire emoțională. Iubire necondiționată adică fără condiții nu există. Tot ceea ce facem pentru ceilalți are la bază o condiție / o nevoie emoțională de satisfăcut, este în primul rând ceva ce suntem condiționați să oferim pentru a ne putea satisface propria nevoie emoțională.
Verificarea acestui fapt stă în feedback-ul pe care-l primim de la beneficiarul iubirii noastre. În funcție de acesta vom fi încurajați sau nu, vom schimba ceva sau nu, vom repeta sau nu comportamentul. Nevoile noastre emoționale vor căuta permanent să fie satisfăcute, în funcție de istoricul nostru vom adopta metode active sau pasive, funcționale sau disfuncționale, ținând cont sau nu de celălalt.
Chiar și atunci când simți că dai totul, că te sacrifici, că doar suferi, că nu primești nimic bun înapoi, ceea ce faci de fapt este să retrăiești emoții familiare din trecut, să recreezi comportamente adoptate de la părinți sau bunici și faci asta pentru că nu ai experimentat emoțional alternative pozitive.
Pentru a trăi mai senin, mai puțin dramatic, mai funcțional, ai nevoie să conștientizezi toată durerea din familia ta, din tine, să o accepți, să o integrezi și să o vindeci prin metode descoperite de tine sau sugerate de un psiholog.
Toate metodele sunt bune atâta timp cât respectă următoarele criterii:
- descarcă energia emoțională stocată la nivel corporal
- sunt constructive (funcționale), nu distructive (disfuncționale) pe oricare din planurile vieții
- sunt cuantificabile astfel încât să poți monitoriza progresul
Programează-te pentru mai bine. Sursă foto: Vasile Preda.