Frica de a trăi

Frică sau prudență?

Frica are un rol aparte în viața unui om. Un rol de protectie, de supraviețuire. Ea poate fi indusă de altii, auto-indusă sau cultivată încet și bine de-a lungul anilor. Creștem cu frica indusă de părinți pentru a ne proteja de vătămări fizice și psihice, frică pe care o hrănim și poate ajungem să o contestăm de-a lungul vieții. Apoi ajungem în relații în care apare frica de a fi înșelați, abandonați, trădați, mințiți. Apare frica de suferință emoțională, frică alienată din când în când cu alcool, petreceri, călătorii, medicamente sau casual sex. Partea mai puțin știută a acestor mecanisme de auto-reglare emoțională este faptul că dependența te îndepărtează de confruntarea suferinței. La maturitate se adaugă frica de eșec, de dezamăgire a părinților, de neîmplinire profesională. Ne naștem cu frică de viață și murim cu frică de moarte. În ambele cazuri necunoscutul e generatorul acestei senzatii.

Frica de necunoscut

Balzac spunea că necunoscutul este infinitul obscur și nimic nu este mai atrăgător. Necunoscutul e ceva ce nu poti controla, prezice sau cuprinde cu mintea. Trăim în necunoscut în fiecare zi, fiecare zi are imprevizibilul ei, energia ei nouă, stimulatoare. În același timp putem să simțim rutina din fiecare zi, blazarea și ternul. Oare de care parte e mai bine să stai? În cunoscutul rutinei zilnice sau în necunoscutul generator de anxietate?

Când suferința emoțională e prea mare, ea îți afectează funcționarea zilnică. Asta se vede în relațiile cu cei apropiați, în felul în care mănânci sau cum îți petreci timpul liber. În acest moment poate te gândești să apelezi la un psihoterapeut. Cabinetul unui psihoterapeut este un tărâm necunoscut pentru tine. Pentru psihoterapeut tu reprezinți necunoscutul. Aici te poți dezvălui puțin câte puțin, într-un mod unic, facilitându-i accesul într-un multivers de credințe, convingeri, experiențe de viață, trăiri și emoții. Suferința îți dă curajul de a înfrunta necunoscutul și a porni pe calea de a fi mai bine.

Eckhart Tolle

A te identifica cu propria minte înseamnă a fi prizonierul timpului: impulsul compulsiv de a trăi aproape exclusiv prin memorie și anticipare. Acest lucru creează o preocupare continuă pentru trecut și viitor și un refuz de a prețui și conștientiza momentul prezent și a-i permite să existe. Impulsul apare pentru că trecutul vă oferă o identitate, iar viitorul deține promisiunea salvării sau a împlinirii într-o formă sau alta. Amândouă sunt iluzii.

Trăirea în prezent – atât de promovată – e o aspirație de puțini atinsă. Momentele de trăire prezentă sunt de cele mai multe ori acelea în care ne dorim satisfacerea unei nevoi primare, intense, care nu suferă amânare. Sunt momentele specifice copiilor care observă și pun imediat în practică, ale adulților care savurează o țigară, un pahar de vin, o mângâiere tandră sau orice altceva care le stimulează simțurile și le oferă plăcere. Trăirea prezentă, conștientă a ceea ce vezi în jur, fără a merge în trecut sau viitor, este al naibii de grea. Necesită eliberare totală de gânduri, de emoții și acceptarea vremelniciei vieții.

Acceptare și resemnificare

Frica nu dispare. Frica se atenuează atunci când accepți rolul ei constructiv, când înțelegi cum și de ce a reușit să te acapareze în unele momente și ce anume ai făcut (conștient sau nu) pentru a te calma. Acceptă în viața ta atâta frică cât ai nevoie, învață cum să o domolești în momentele importante și gândește-te că fiecare om, chiar fiecare om pe care-l vezi sau întâlnești trece prin momente de frică. Atunci când simți că nu poți controla starea, găsește pe cineva cu care să vorbești despre ea, poate chiar cu persoana în prezența căreia ai aceste trăiri. Pare imposibil, pare ceva fără rost care îți va face mai mult rău dar așa începe procesul de vindecare, prin expunere, prin a fi vulnerabil, a fi autentic.

Programează-te pentru mai bine. Sursa foto: pixabay.com.