The Blue Hour
Soarele e acolo tot timpul. Luna e acolo tot timpul. Stelele, galaxiile, praful cosmic, sateliții, cometele, găurile negre, vidul. Sunt tot timpul acolo.
Dar nu le vedem decât din când în când. Când ne uităm la un cer înstelat nu știm ce vedem. Poate recunoaștem câteva constelații. În general nu știm dar simțim. Simțim o senzație de împlinire inconștientă. Simțim o plenitudine cosmică. Un cer înstelat în care te poți pierde pentru a-ți regăsi liniștea. Acea liniște care te reîncarcă, te revitalizează, te odihnește.
Te odihnești.
The Blue Hour e acel moment al zilei când cerul se luminează dar soarele încă nu a răsărit. Poți privi cerul, poți studia lumina din ce în ce mai puternică, poți simți măreția momentului. Albastrul devine tot mai luminos. Linia orizontului, norii, clădirile și câmpurile se lasă cuprinse de lumina soarelui ce răsare.
Îl poți vedea. Îl poți simți. Te încălzește, te activează, te energizează. Soarele e acolo tot timpul.
Pregătit pentru o nouă zi.
The Golden Hour
O lumină nefirească cuprinde totul. Nefirească pentru că surprinde în fiecare seară. E la fel și totuși diferită de fiecare dată. E lumina despărțirii, plină de amintirile de peste zi. Lumina care te învăluie, te vrăjește și repede dispare.
Lumina vieții efemere.
Și dacă tot ceea ce ai văzut, ai trăit, ai simțit, ai dorit sau ai visat s-ar comprima în lumina apusului? În acele minute pline de lumină schimbătoare. Cum ai trăi acel moment? Ce sentiment te-ar domina? Teama, recunoștința, tristețea, bucuria, liniștea, împăcarea, resemnarea? Ai simți căldura soarelui care încă luminează sau răcoarea pământului tot mai plin de umbre?
Umbrele se schimbă, se plimbă și se liniștesc cufundându-se în semiîntuneric. Lumina lasă întunericul să deschidă ferestrele cerului. Ferestre care întrepătrund apusul și răsăritul, soarele și luna, omul și cerul.
Te odihnești.
Programează-te pentru mai bine. Foto credit: Vasile Preda.