„NU”

Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – necesită cea mai mare preocupare. Pitagora

„Nu” este o formă de negare însoțită – de regulă – de o argumentare. Poate căpăta aspecte variate, verbale și non-verbale, în funcție de situație, stare emoțională, vocabular sau ocupație. Un dat din cap pe orizontală, o interjecție sau o privire piezișă pot înlocui cu succes acest cuvânt.

„Tăcerea e și ea un răspuns”… așa se zice, nu? De regulă, interpretată ca răspuns negativ, ezitare sau amânare. Argumentarea exagerată ce însoțește un „NU” poate fi un semn al dorinței de a nu răni sentimentele persoanei căreia îi este adresat. Privirea lăsată în jos, volumul scăzut al vocii, o mică ezitare înainte de rostirea lui sau poate un ton hotărât și agresiv la care poți adăuga o privire fixă sunt și ele variante de a însoți un „NU”.

Cum facem pe plac?

Spunând „DA” atunci când vrem să spunem „NU”. Sau invers.

Cu ce costuri? Dacă ești nemulțumit de felul în care te tratează apropiații gândește-te de câte ori ai spus „DA” când de fapt voiai să spui „NU”. Meditează la situațiile în care te-ai frustrat, te-ai sacrificat, ți-ai dat programul peste cap pentru a spune cuiva „DA”. Dacă ești disponibil tot timpul, îți oferi ajutorul fără ca acesta să fie solicitat, minți în legătură cu ceea ce simți sau vrei, este posibil să te regăsești printre cei care fac pe plac altora.

Excepții

În relațiile cu copiii. Sau cu adulții imaturi. Acestea pot fi excepțiile. În rolul de părinte, poți fi tentat să spui într-una „DA”. Datorită setării mamei de a fi tot timpul disponibilă pentru bebelușul ei, există o tendință de a continua acest comportament și la vârstele când nu mai este cazul.

Orice sistem de energie vie are tendința de a căuta și exploata cele mai bune condiții din mediu depunând cel mai mic efort posibil.

Copilul va face la fel, mai ales când exista un precedent, o predispoziție, o nevoie a părintelui de a se simți bine. Când copilul va solicita ajutor la sarcini de care el este capabil să le facă și îl primește necondiționat, părintele îl privează de o experiență de dezvoltare. Cu cât e mai mare frustrarea de a nu fi ajutat, cu atât va fi mai mare bucuria reușitei. „NU”-ul din această situație va fi însoțit de o încurajare prin reamintirea unei situații în care s-a descurcat singur și de efectul emoțional al acesteia.

Adaptarea lui „NU” și lui „DA” la semnificația educațională a situației, în relația părinte – copil, poate influența mult dezvoltarea adecvată a copilului și poate contribui și la satisfacția adultului în rolul de părinte.

Revenim la people-pleasers

Dacă te-ai regăsit într-una din situațiile de mai sus sau ești doar curios, am preluat și adaptat de la scienceofpeople.com câteva propuneri care te pot reconecta cu propria identitate și te pot face să te simți mai bine în propria piele:

*amână să dai un răspuns imediat – Nu pot să îți dau un răspuns acum.

*taci (de parcă nu ai fi auzit propunerea și mintea ta e în altă parte)

*începe cu „nu-uri” mai mici, fără implicare emoțională, cu persoane străine

*înlocuiește Nu pot cu Nu vreau

*pune pe hârtie o experiență anterioară neplăcută și descoperă emoțiile, semnificațiile și învățămintele noi

*fă-ți multe planuri și monitorizează constant progresul lor

*e cineva care îți cere continuu să faci chestii pentru ea/el? scapă de persoana respectivă!

*nu îți mai cere scuze! dacă simți nevoia să o faci fă-o fără să te autoflagelezi.

*validează-te folosind, în primul rând, ceea ce crezi tu despre tine

*nu mulțumi pe toată lumea

Programează-te pentru mai bine.

Învățăm din greșeli, nu din succes.

Bram Stoker.

Foto credit: Engyn Akyurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *