Emo și Mecanismele de Apărare

Emo

O bună parte din părinți, tineri sau adolescenți știu câte ceva despre adolescenții emo. În jurul anilor 2010 trendul era în creștere, la fel și nivelul de anxietate al adulților, părinți sau profesori. Am ales să scriu despre ei pentru că mă gândeam la perioada adolescenței și la metamorfoza emoțională prin care am trecut cu toții.

O variantă a traducerii termenului emo este: An emotional person. They are not depressed all the time and some are actually very happy at times. They do smile, they don’t sit in a corner crying all day. Some are actually quite popular and laugh and joke around lots (Urban Dictionary). O definiție firească, echilibrată, valabilă majorității adolescenților.

Un studiu făcut la Timișoara în 2011 pe 100 de elevi de liceu, concluziona: EMO subculture is a new problem for our educational system, and is mandatory for us to learn how to deal with it. Articolul integral legat de studiu se poate descarca de aici.

Dincolo de hainele cu care un adolescent alege să se îmbrace, de muzica preferată, de cum se machiază, tunde sau vorbește, un adolescent este încă un copil.

Nu știu cum să mă mai port

Se poate întâmpla ca părinții să fie luați prin surprindere de această transformare radicală. Din nevoia de a ține timpul în loc, e posibil să nu accepte că au devenit părinți de adolescenți. Că băiatul are mustață sau fetița are nevoie de sutien. Dincolo de semnele dezvoltării fizice, părinții pot observa că afecțiunea lor nu mai este așa ușor acceptată, că adolescentul în devenire are preocupări noi, că are mai puține întrebări și tot mai multe răspunsuri.

Toate aceste transformări fizice și psihice necesită o adaptare a stilului parental, stil care acum are ca cerință primordială crearea unui context favorabil exprimării identității adolescentului. Procesul de căutare al identității este doar la început, acum prințesa sau voinicul își vor verifica aceste atribute (cu care au fost hrăniți de părinți) în grupul de prieteni.

Nevoia de adaptare a părinților poate fi mai anevoioasă decât cea a copiilor. Părinții au nevoie să treacă prin conștientizarea noii realități, să își adapteze comportamentul și modalitatea de culegere a informațiilor. Copiii trec prin aceste transformări mai mult sau mai puțin conștient, în funcție de beneficiile anticipate și experimentate se vor adapta mai ușor sau mai greu.

Ce sunt mecanismele de apărare?

Că ești un copil de 14 ani sau un părinte de 41 de ani, nu contează, folosești mecanisme de apărare. Inconștient. De cele mai multe ori.

Mecanismele de apărare sunt modalitățile psihicului uman de se adapta la situații stresante. Folosirea lor adecvată protejează stima de sine a persoanei, permit elaborarea de scenarii alternative sau depășirea cu succes a unor situații limită.

În meniul mecanismelor de apărare avem următoarele opțiuni:

  • Negarea: refuzul a accepta o problemă, o situație neplăcută – Nu îmi pasă./Nu există.
  • Conversia: somatizarea unor emoții negative – dureri de cap, de stomac, etc.
  • Regresia: adoptarea unor comportamente inferioare etapei de dezvoltare curente
  • Compensarea: dezvoltarea de comportamente alternative la o problemă specifică
  • Intelectualizarea: discurs variat care ignoră dimensiunea emoțională
  • Represia: trimiterea în inconștient a gândurilor și emoțiilor inacceptabile
  • Raționalizarea: formularea de justificări pentru comportamente indezirabile
  • Identificarea: imitarea altor persoane cu scopul de a-ți crește valoarea personală
  • Proiecția: atribui altor persoane comportamente sau emoții neadecvate pe care refuzi să le recunoști și asumi

Conștientizarea, acceptarea, adaptarea lor la situație pot face din aceste mecanisme unelte sau arme.

Verbalizarea emoțiilor – indiferent de vârstă – este una din cele mai puternice unelte din grădina vieții voastre.

Iris – The Goo Goo Dolls (1998).

Foto credit: Leonela Salazar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *