ध्यान (meditație)

Dr. Joe Dispenza

După ce am citit trei cărți scrise de Joe Dispenza pot spune că am descoperit meditația. Am descoperit-o în alt fel decât până acum, cu multe dovezi științifice și istorisiri emoționante. Emoția, încrederea și consecvența sunt factori decisivi în provocarea schimbării prin meditație. Emoția poate să apară ușor, cu încrederea e puțin mai greu iar consecvența e piatra de încercare. E nevoie de o puternică determinare pentru a provoca schimbarea de perspectivă, transformarea sufletului și trupului.

Despre ce schimbare vorbesc?

Despre orice schimbare, căci schimbarea e doar o reinterpretare a realității, o altă perspectivă, o trăire care te are în centru pe tine. Pe tine ca factor generator de schimbare și beneficiar principal al schimbării, în același timp. O schimbare care poate reînvia în tine curiozitatea, uimirea și bucuriile simple. O schimbare în bine a sănătății tale, a relațiilor tale, a vieții tale.

Meditația.

Meditația este metoda prin care te conectezi la energia ta interioară, trezind resurse ascunse pe care le poți valoriza. Poate deja meditezi, poate te rogi, poate pur și simplu îți place să stai cu tine plutind printre gânduri și vise. Dispenza propune un tip de meditație direcționată, cu scopul vindecării unor traume fizice, emoționale sau pentru schimbarea unor credințe. O meditație cu un scop precis, clar stabilit și bine ancorat afectiv.

Ai 30 de minute?

Îți cauți un loc confortabil, călduros și liniștit. Îți stabilești un obiectiv clar în minte, îți pui căștile, apeși play și închizi ochii. Meditația încărcată mai jos este o adaptare după meditația de 45 de minute publicată în „Tu Ești Placebo”, scrisă de Dr. Joe Dispenza. Am scurtat-o la 30 de minute, am schimbat unele cuvinte și am adăugat un fundal muzical pe 432 Mhz.

नमस्ते (namaste)

Meditație pentru schimbarea unei credințe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *